Conceptul de stres apartine de mult limbajului cotidian . Putine subiecte au beneficiat de atentia oamenilor obisnuiti, a psihologilor, a medicilor mai mult decat stresul. Cand vorbim despre stres de obicei ne referim la o suprasolicitare din partea mediului, insotita intotdeauna de o conotatie negativa. Adica, provocarile vietii ne provoaca stres si asta nu e deloc de bine…
Odata cu civilizatia moderna, datorita si dezvoltarii accentuate si accelerate a tehnologiei, viata noastra a devenit mai usoara. Suntem mai liberi de grijile materiale comparativ cu generatiile anterioare. Sincer, nu prea mai cunoastem persoane care sa sufere de foame sau de frig … cel putin, nu printre noi. In schimb, societatea in care traim este tot mai mobila, fluctuanta si ,tocmai prin faptul ca ne ofera un numar tot mai mare de optiuni, traim un nivel sporit de stres. Normele sunt inlocuite cu liberul arbitru , reperele sunt tot mai putin clare, mai nedefinite. Se numeste libertate dar am fost pregatiti sa fim liberi si sa ne bucuram de aceasta ? Sau, de multe ori, fara sa realizam ce ni se intampla, o transformam, chiar noi de multe ori, in cea mai crunta dictatura? In aceste conditii, capacitatea de adaptare a tot mai multora dintre noi poate fi depasita de stresul psihologic, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp.
Initial, in cadrul studiilor psihologice, factori de stres erau considerati doar cei a caror actiune asupra organismului era una violenta, intensa, brutala. Ulterior au fost luati in considerare si factori externi a caror actiune este de mai mica intensitate dar care actioneaza continuu, cronic.
Apoi s-a realizat distinctia intre stresul fizic (cel determinat de agentii fizici, chimici, biologici) si cel psihic (frustrarea,supraincordarea, amenintarea etc). Reprezentantii diferitelor scoli de psihologie s-au concentrat, unii strict pe influenta factorilor de stres, altii pe rolul personalitatii noastre in generarea reactiei la stres, considerand conflictul ca fiind unul interior, fara legatura cu realitatea externa.
Din perspectiva moderna, a psihologiei cognitive, stresul nu consta exclusiv nici in situatia stresanta, nici exclusiv in raspunsurile organismului la agentii stresanti, ci in interactiunea dintre individul uman si situatia stresanta. Conform teoriei tranzactionale a stresului (Lazarus, Folkman,1984) amenintarea nu exista in sine ci ea decurge din perceperea unui dezechilbru intre cerintele impuse si capacitatea de raspuns a persoanei.
Atunci cand percepem o discrepanta intre solicitarile care ni se adreseaza si autoevaluarea capacitatilor proprii de raspuns la aceste solicitari, atunci devenim stresati ! Discrepanta duce la un conflict interior. Un conflict nerezolvat se va transforma intr-o sursa de frustrare. Natural, avem tendinta de a rezolva intotdeauna aceste conflicte interioare. Intr-un fel sau altul…
Chiar daca oboseala cronica poate sa se manifeste in diferite contexte solicitante, mai ales pe termen lung, termenul de burnout se foloseste in special cu referire la mediul profesional.
“Burnout-ul apare dupa expunerea prelungita la stres cronic la locul de munca si se instaleaza treptat: mai intai apare epuizarea, apoi atitudinea negativa sau cinismul in relatie cu munca si, in cele din urma, este afectata performanta profesionala. Impactul sau negativ este resimtit la nivelul corpului, gandurilor, comportamentelor, emotiilor. Burnout-ul este dificil de trait, dar ne poate da imboldul sa facem unele schimbari in viata noastra.”(www.depreter.ro- “Terapia stiintifica pentru depresie si burnout”)
Spre exemplu : esti o persoana capabila, bine pregatita profesional si devotata muncii tale dar, la un moment dat, ai sentimentul ca sarcinile te depasesc, ca “e prea mult!”, ca realitatea devine tot mai diferita de ceea ce tu iti doresti. Aceasta discrepanta – intre dorinta si realitate – genereaza un conflict interior pe care, natural , vei avea tendinta sa il rezolvi.
Psihicul uman manifesta o accentuata intoleranta la ambiguitate si o tendinta de a depasi starea de incertitudine prin ordonarea/organizarea ambientului, prezentului in general, chiar a trecutului si viitorului. Iesirea din situatiile conflictuale se poate realiza prin apelul la solutii rationale. Cand acest lucru nu este posibil (atunci cand nu avem la dispozitie aceste solutii sau timpul necesar) creste probabilitatea de a apela la solutii irationale (mecanismele de autoprotectie).
In asemenea situatii putem trai o adevarata furtuna emotionala: teama, anxietate, nemultumire, furie, dezamagire, vinovatie, deprimare. Aceste trairi negative (care pot fi adaptative sau nu, in functie de contextul in care le traim si de intensitatea lor) interpretate eronat ne pot conduce catre decizii si comportamente care nu ne vor fi de ajutor ci, mai degraba, vor adauga alte probleme celor deja existente.
Putem, fara a analiza prea mult, sa decidem schimbarea situatiei stresante- ne dam demisia si cautam alt loc de munca! Poate e bine, poate nu…Ideea este insa ca, o asemenea decizie luata sub impulsul momentului nu ne va aduce, de regula, o clarificare a situatiei. Riscam adica sa o luam de la capat… istoria se va repeta… Daca insa decidem ca este mai bine pentru noi sa continuam, putem avea tendinta de a nega ceea ce traim, de a ne complace in situatia data (constient sau mai putin constient) in loc de a cauta solutii: “in fond e doar un loc de munca”, “sunt ok, totul este ok…”
Mecanismele de aparare ale eu-lui sunt bine cunoscute inca de la inceputurile psihologiei stiintifice, ele ocupand un rol central in cadrul teoriilor psihanalitice , cuprinzand totalitatea tehnicilor pe care le utilizeaza eu-l nostru in rezolvarea unor conflicte care altfel pot degenera in nevroze. In timp, acestea devin procese automatizate care protejeaza individul contra anxietatii, reducand constiinta existentei pericolului.
Conform Manualului de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale, elaborat de Asociatia Psihiatrilor Americani (DSM-IV), unele mecanisme defensive au un nivel inalt adaptativ (conduc la o adaptare optima in situatii critice): anticiparea, afilierea, altruismul, umorul, autoobservatia, autoafirmarea, sublimarea sau suprimarea. Acestea permit accesul in constiinta al sentimentelor si gandurilor. Altele sunt mai putin adaptative, fiind caracterizate prin mentinerea in afara constientului a stresorilor, impulsurilor, gandurilor si trairilor neplacute sau inacceptabile.
Astfel putem face diverse atribuiri eronate , elaboram explicatii nerealiste care, in timp pot duce la consecinte negative : te simti tot mai obosit, ai impresia ca lucrurile o iau razna, ca nu mai faci fata sarcinilor ca si inainte, te gandesti ca poate varsta e de vina… sau poate ti-ai ales gresit profesia… Incepi sa te identifici tot mai mult cu aceste ganduri, trecutul pare departe, viitorul tot mai nesigur, parerea ta despre tine este tot mai negativa, iti este tot mai greu sa te motivezi, nu mai ai initiative, te simti mai degraba blocat in situatie, “prizonier”, esti tot mai nesigur in privinta valorilor care iti ghideaza actiunile si scopurile… Acesta este burnout-ul si, daca nu il recunosti, depresia este destul de aproape…
In concluzie, a actiona impulsiv din dorinta de a rezolva rapid o situatie care oricum dateaza de multa vreme (ea nu este o urgenta) rareori va fi o solutie de succes. In extrema cealalta, chiar daca mecanismele defensive pot contribui, pe termen scurt, la controlul stresului fiind resursele initiale pe care le avem la dispozitie, nu este de dorit ca ele sa devina modul curent de raspuns la situatii stresante. A nega ceea ce traim inseamna in esenta a nega o realitate iar mintea si corpul nostru nu ne vor multumi… Sta in puterea noastra sa achizitionam strategii mai realiste si de succes in rezolvarea problemelor.
Constientizeaza burnout-ul, intelege ceea ce traiesti, trateaza-l si bucura-te in continuare de viata !
Daca vei considera potrivit, pot sa iti fiu alaturi in acest demers: rodicasavaczki@yahoo.com
Add Comment