“O mare parte a comportamentului “urât” înseamnă un copil care strigă după ajutor.”
-Dr. Shefali Tsabary-
De multe ori, în cabinetul psihologic, întâlnim părinți care rămân surprinși atunci când, la rândul nostru, le solicităm participarea activă în terapia propriilor copii. Deși părintele solicită asistență pentru copil, el nu se așteaptă să fie și el implicat. Adică: “Ți l-am adus, rezolvă-l…repede, dacă se poate…apoi vin și îl iau, gata reparat…și să sperăm că nu se mai strică !”
Întotdeauna i se va explica părintelui care sunt pașii schimbării, ritmul în care copilul va putea face acești pași și, aproape întotdeauna părintele se declară de acord: “Da, știu…! Normal, îmi dau seama că nu puteți face minuni….” Și totuși, nu de puține ori părintele revine, după ce abia am încheiat procesul de evaluare și ne spune: “Totuși , să știți că nu s-a schimbat nimic… tot așa nu învață…tot așa are emoții…” Asemenea așteptări nerealiste sunt profund dăunătoare procesului terapeutic.
În alte situații, părintele se învinovățește excesiv pentru problemele copilului sau adolescentului, ceea ce nu îl va ajuta să adopte o atitudine benefică – măsuri blânde dar totuși ferme.
Adică, părinții sunt și ei, înainte de toate, oameni! Prin urmare incapabili de perfecțiune, tocmai datorită condiției umane, dar perfect capabili să învețe cum să acționeze pentru a avea șanse optime în a-și ajuta propriul copil.
Pentru început, este esențial ca părintele să înțeleagă corect problemele cu care se confruntă copilul și să devină conștient de nevoile fundamentale ale acestuia. Iar copilul are nevoie de siguranță emoțională, în relație cu părintele, în mediul de acasă, înainte de orice altceva. În afara acestei condiții, unui copil îi va fi foarte dificil să se antreneze în schimbări comportamentale (deoarece, de obicei, acestea sunt cele pe care le dorește părintele).
De aceea, consultanța parentală este esențială în orice proces terapeutic în care este implicat un copil sau adolescent. Și, cu cât copilul este mai mic cu atât mediul de acasă are un rol mai important.
Părintele trebuie să știe care sunt direcțiile de intervenție ale psihologului, să le înțeleagă sensul și să lucreze în echipă cu acesta. Altfel, ceea ce va construi terapeutul în cabinet, se va distruge puțin câte puțin dar sigur, acasă !
Deoarece ideile însușite în ora de terapie se vor lovi de alte idei, uneori diametral opuse, pe care copilul le aude de-a lungul zilei, acasă, din partea părintelui…
În alte situații, copilul nu poate fi adus la cabinet, din diverse motive sau un adolescent poate refuza vehement să participe la terapie, protestând astfel împotriva unei situații pe care el o percepe injustă. În asemenea situații consultanță parentală rămâne singura opțiune , una care poate fi însă extrem de eficientă.
Deoarece, prin schimbările pe care le va implementa părintele, sunt șanse maxime ca și adolescentul să reacționeze în consecință.
Sau, o a treia situație, în care copilul a participat la o serie de ședințe psihologice, terapia a fost una de succes, însă părintele este cel care poate susține în continuare copilul în procesul schimbării, asigurând continuitatea intervenției începute în cabinetul psihologic, prevenind astfel recidivele.
În oricare dintre cele trei situații v-ați afla, amintiți-vă că el, copilul dv, are nevoie de susținere de-a lungul tuturor fazelor schimbării. Iar dumneavoastră, ca și părinte, puteți cel mai bine să o faceți, cu următoarele condiții:
• Să vă înțelegeți cât mai bine copilul și dificultățile cu care el se confruntă
• Să mențineți o bună legătură emoțională cu acesta
• Să facilitați procesul schimbării (eliminând unele obstacole)
• Să îi permiteți dezvoltarea autonomiei, exprimarea emoțională
• Să vă exprimați disponibilitatea pentru a-l asculta și a-i răspunde la întrebări (fără a-l forța însă să vorbească!)
• Să mențineți limite rezonabile
Și, nu în ultimul rând, aveți și dumneavoastră nevoie de a vă gestiona corect resursele emoționale. Pentru că nimeni nu a afirmat vreodată că este o profesie ușoară, aceea de părinte iar a fi părintele unui adolescent tipic-rebel, adică!… sigur nu v-ar invidia nimeni pentru asta…
Iar dacă citiți acum aceste rânduri, foarte probabil, sunteți un părinte responsabil.
Doriți să continuăm discuția ?
Scrieți-mi, la adresa: rodicasavaczki@yahoo.com
sau sunați-mă: 0723 253 431