Bine ai venit!

Sunt Rodica Savaczki, psiholog-psihoterapeut specialist autonom , cu competenta  în terapii cognitiv-comportamentale. Totodată sunt și partener al clinicii de psihologie online Depreter (aparținând Cognitrom -centru privat de psihoterapie și cercetare cu sediul în Cluj-Napoca).

Dar, înainte de toate, sunt un om pasionat de munca sa. Interesul pentru cunoașterea naturii umane, a minunii care înseamnă viața și în special a funcțiilor de o complexitate de neimaginat ale creierului, l-am avut dintotdeauna. Contextul anilor 1980-1985, în care psihologia fusese practic desființată ca și știința în România, m-a condus pe o altă cale, a studiului biochimiei, apoi a laboratorului farmaceutic.

La un moment dat însă, experiența unei zile, în care am consiliat o persoană din punct de vedere medical, m-a făcut să înțeleg că nu este suficient; că acel om are nevoie de mai mult, că eu aș putea face mai mult decât atât. Acela a fost punctul în care am înțeles că experiența mea profesională trebuie îmbogățită. Că îmi doresc și pot să ajut oameni în domenii mai complexe ale vieții lor. Și atunci am descoperit – cu adevărat! – psihologia.

Iar de atunci … era în toamna lui 1998… lucrurile au decurs de la sine: facultatea de psihologie și mulți ani de pregătire în domeniul psihoterapiei. A fost nevoie de toți acești ani în care am avut șansa și onoarea de a învăța de la cei mai buni profesioniști în domeniu, am practicat, am obținut rezultate, am avut de învățat din feedback-urile tuturor celor care au trecut pragul cabinetului meu, am reflectat asupra fiecărui caz în parte. Iar prin caz, eu înțeleg OMUL.

Da, o persoană mi se poate adresa în momentul în care trăiește experiența dureroasă a unei depresii, de exemplu. Dar, pentru mine nu este doar “Cazul nr.x – Dg. Depresie majoră”. Este un întreg univers în care, la un moment dat, s-a produs un dezechilibru temporar. Iar acest univers trebuie ( neapărat!-din punctul meu de vedere) tratat cu respect, înainte de toate!

Dacă vrei să te ajut să depășești o problemă emoțională, să îți regăsești echilibrul pierdut, să găsești răspunsuri la întrebări care nu îți dau pace, să iei o decizie importantă într-un moment dat al vieții tale sau doar să îți fiu alături, ca și profesionist – atunci când treci printr-o perioadă mai dificilă, scrie-mi. Apoi, împreună, vom decide ce avem de făcut.

Ce îți pot promite?

O abordare individualizată -un proiect conceput special pentru tine (deoarece și tu ești UNIC!), respect, încredere, seriozitate, empatie și o abordare modernă, științifică a problemelor cu care te confrunți, adică… PROFESIONALISM.

Dacă vrei să stăm de vorbă, scrie-mi pe adresa: rodicasavaczki@yahoo.com
Îți voi răspunde în cel mai scurt timp posibil.

Pregătire profesională și experiență în psihoterapie:

Atestat de libera practica, eliberat de Colegiul Psihologilor din Romania- specialist autonom  (competenta: psihoterapii cognitiv-comportamentale) – 2020 (cod psiholog: 01280; Autorizație Cabinet Individual de Psihologie -Savaczki Rodica : 1 SB 1001)

Certificat de licență PAXonline – Terapia stiintifica a anxietatii – 2019 ;

• Certificat de licență în Metode Online de Terapie a Depresiei – Centrul Cognitrom, Cluj-Napoca- 2018

Atestat de liberă practică, eliberat de Colegiul Psihologilor din România- practicant autonom (competența: psihoterapii cognitiv – comportamentale) – 2008 (cod psiholog: 01280; Autorizație Cabinet Individual de Psihologie -Savaczki Rodica : 1 SB 1001)

• contract de voluntariat – Asociația de Autoajutorare a Diabeticilor și Bolnavilor Oncologici –Medias- 2006-2008

Atestat de liberă practică, eliberat de Colegiul Psihologilor din România, în psihoterapii cognitiv-comportamentale, sub supervizare – Asociația De Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale din România, Cluj-Napoca – 2006

• certificat de absolvire – Albert Ellis Institute – al Cursului de Formare în Psihoterapii Cognitive și Comportamentale, forma Rațional Emotive Behavior Therapy ( REBT) – nivelurile I, II, III (în cadrul Institutului Internațional de Studii Avansate în Psihoterapie și Sănătate Mentală)-(2005-2008)

• certificat de absolvire a Cursului Postuniversitar de Specializare – Consiliere Psihologică, Centrul Expert, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj- Napoca (2004-2005)

• contract de voluntariat în cadrul Asociației pentru Ajutorarea Persoanelor Dependente de Alcool și alte Droguri (Crucea Albastră)-2003-2004

• absolventa a Universității Babeș- Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea Psihologie (1998-2002)-diploma de licență 2003

• absolventă a Institutului de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, specializarea Farmacie (1985-1990)- diploma de licență 1990

Afilieri profesionale :

• membră a Colegiului Psihologilor din România
• membră a Asociației Psihologilor din România
• membră a Asociației de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale din România
• membră a Colegiului Farmaciștilor din România

Formare profesională continuă:

• Curs formare profesionala continua: „Terapia prin Acceptare si Angajament (ACT) pentru simptomatologia anxioasa” (Asociatia de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania – psih.Oltean Lia-Ecaterina si psih. Radu Soflau) Cluj Napoca- 2021

• Conferinta Nationala a Asociatiei de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale din Romania- workshop preconferinta: „Terapia Dialectic Comportamentala” (DBT) – Dr. Andrada Neacsiu ; workshop:” Tehnici de expunere in tulburari de anxietate” – Dr. Simona Stefan ; sesiune meetexperts: „Cum lucram cu pacientii religiosi?” – Dr. Bianca Macavei, Cluj Napoca- 2020

• Congresul International de Psihoterapie Rational-Emotiva si Comportamentala : „Rolul Clasicilor in Prezentul si Viitorul Psihologiei”- workshop: “Single-Session OAT Therapy”  (Institutul Albert Ellis (USA), Institutul International de Studii Avansate in Psihoterapie si Sanatate Mentala Aplicata si Asociatia de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania -prof. Windy Dryden) Cluj- Napoca- 2019

• Congresul Internațional: “Cercetarea modernă în psihologie”- workshop: “Tulburări de Personalitate, principii legate de evaluare și tratament” (dr. Alina Decsei-Radu) Sibiu- 2017

• Curs formare profesională continuă: “Intervenții Cognitiv-Comportamentale în Tulburări de Personalitate” (Asociația de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale din România – prof. Daniel David) Pitești- 2015

• Curs formare profesională continuă: “Tehnici moderne de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale –“Al III-lea Val” de Tehnici de Restructurare Cognitivă” (Asociația de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale din România –prof Daniel David) Bacău-2014

• Curs formare profesională continuă: “Hipnoterapia Cognitiv-Comportamentală la Copii, Adolescenți și Adulți” (Romanian Association for the Study of Gambling-conf.dr. Viorel Lupu, psih. Ramona Todiriță) Cluj-Napoca- 2012

• Curs formare profesională continuă: “Mistakes in the Practice of REBT and How to Avoid Making Them” (Asociația de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale din România, Cluj-Napoca-2011

• Participare la work-shop: “Schema Fokused-Therapy”( Asociația de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale din România, formator Jeffrey Young-PhD, Columbia University USA) Cluj-Napoca- 2010

• Participare la training: ”Intervenții Validate Științific în Anxietatea de Separare la Copii și Adolescenți” (Asociația de Psihologie a Copilului și Adolescentului din România -psih. Domnica Petrovai ) Cluj-Napoca – 2010

• Participare la work-shop: “Hipnoză și Hipnoterapie Clinică” (Asociația de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale din România, formator- dr. Thomas Dowd, prof em Kent State University, USA) Cluj-Napoca, 2009

• Curs de formare profesională continuă: “Psihodiagnostic și evaluare clinică-Fundamente” (Asociația de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale din România – prof. Daniel David) Cluj-Napoca – 2008

• Congresul Internațional de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale “Latini Dies”- workshop-uri: “Abordarea Cognitivă și Comportamentală a Tulburărilor de Personalitate-particularitățile tulburării de tip borderline” și “Tulburările obsesiv-compulsive-intensitate și dizabilitate” (dr. Arthur Freeman, Institutul Freeman pentru terapie cognitive, SUA) Cluj-Napoca, 2007