“Dacă cineva nu a greșit niciodată, înseamnă că nu a încercat, niciodată, să facă nimic nou”
– Albert Einstein-
Poate aceasta ar fi ideea de la care ar fi bine să pornească fiecare părinte în lungul și anevoiosul proces al educării propriilor copii.
De multe ori însă părintele adresează psihologului un mesaj de genul: “Vi-l aduc pentru că eu nu mă mai descurc cu el…degeaba îi spun, face totul pe dos, anume parcă pentru a mă enerva pe mine… Dumneavoastră aveți metodele pentru a-l face să înțeleagă…”
De cele mai multe ori, atunci când un copil este adus de către părinți la terapie, problemele cu care se confruntă acesta sunt multiple. Problema inițială se găsește undeva în trecut, a rămas nerezolvată de-a lungul timpului, ramificându-se și generând alte probleme secundare. Psihoterapeutul constată un tablou clinic complex, în care diferite aspecte problematice se influențează și se intercondiționează reciproc.
În această situație este necesară mai întâi identificarea fiecărei probleme specifice și abordarea ei diferențiată. Iar acest lucru cere timp, fie că este vorba despre modificarea unor obișnuințe dezadaptative, fie că este vorba despre învățarea unor noi deprinderi de gândire sau de comportament.
În general, puține sunt problemele care să nu poată fi rezolvate sau, după caz, ameliorate în psihoterapie cu condiția ca intervenția să fie una sistematică iar părintele și psihoterapeutul să colaboreze în scopul depășirii dificultăților. Deoarece rolul terapeutului este de a identifica modalitățile de intervenție, a le explica părinților și de lucra apoi cu copilul pe fiecare problemă în parte. Uneori psihologul poate funcționa ca un antrenor al abilităților personale, pe termen lung, dacă situația o cere și este obținut acordul părinților. Adică psihologul propune – părintele decide.
Primele întâlniri vor avea ca și obiectiv evaluarea copilului din mai multe perspective: autoevaluare (modul în care își percepe el însuși problemele), evaluarea din perspectiva părintelui/aparținătorilor și evaluarea din partea unuia sau mai multor cadre didactice. Astfel putem avea o imagine de ansamblu, mai obiectivă (de multe ori evaluarea din perspectiva școlii rămâne neefectuată deoarece părintele manifestă neîncredere în cadrele didactice, temându-se de urmări negative pentru copil).
Orice intervenție psihologică are ca și punct de plecare concluziile evaluării inițiale (dificultăți și puncte forțe). Noi ne propunem să depășim problemele actuale ținând însă cont de potențialul lui, de caracteristicile personale (de aceea nu este realistă ideea de a-l transforma pe copil după”chipul și asemănarea noastră” în ceea ce el nu este). Noi ne putem propune să îl cunoaștem, să îl ajutăm pe el să se cunoască pe sine și să devină cea mai bună variantă a lui însuși.
În cazul adolescenților este vorba de multe ori despre un proces firesc de maturizare. Tinerii încep să se descopere pe ei înșiși și cauta să își construiască propria identitate, una distinctă de a părinților săi. Părinții se simt amenințați, simt cum copilul ascultător și cuminte se îndepărtează de ei și nu știu cum să reacționeze. Cuprinși de propriile temeri fac încercări disperate de a-și recâștiga controlul asupra copilului.
Efectul este însă opus și atunci este foarte probabil că și părintele să aibă nevoie de câteva ședințe de consiliere.
Dragi părinți, nu vă panicați! Păstrați o legătură cât mai bună cu copilul dv. deoarece el are nevoie de a se pregăti pentru a deveni un tânăr adult independent, capabil și mulțumit cu sine – dar nu îndepărtându-se de dv. ci cu ajutorul dv!
Ai întrebări despre copilul tău, preadolescent sau adolescent?
Scrie-mi pe adresa: rodicasavaczki@yahoo.com
sau sună-mă: 0723 253 431