“Nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul…”
“Imi pare rau, acum chiar nu am timp !”
“Nu imi mai ajunge timpul sa fac toate cate le am de facut…”
Va suna familiar? “Da… normal ! Ce intrebare … e retorica, nu? ”
Zilnic facem cel putin o afirmatie de acest gen. Astazi , timpul pare a fi devenit cea mai importanta resursa. L-am dori de vanzare, l-am cumpara fara a mai negocia (l-am licita, chiar! ) dar, din pacate, simtim cum, zi de zi, ne scapa printre degete. Desi toate comportamentele noastre sunt supuse unor regularitati precise… desi totul este comprimat, redus la esenta… Nu ne permitem nici o risipa !
La serviciu, fisa postului prevede algoritmul optim necesar obtinerii unei productivitati maxime. Este firesc, nu ? Sarcinile de acasa ne mentin si ele cu ochii pe ceas. Asta e !!!
De la munca la timpul liber nu a fost decat un pas. L-am facut si acum ne dorim atat de multe, in timp atat de scurt…!!!
Citim dar, pentru a fi apreciat, un material trebuie sa fie supersuccint – maxima informatie in format minimal . Daca se poate, ideile principale ar fi bine sa fie evidentiate pentru a putea citi in diagonala si a ramane cu esentialul, fara a pierde prea mult timp… Trimitem SMS-uri in care cuvintele au fost inlocuite de simboluri sau, si mai bine, mesaje multimedia – imaginea, daca se poate insotita si de sunet, care inlocuieste cele 1000 cuvinte plictisitoare…
Orice este justificat de un singur scop: nu ne putem permite sa pierdem timpul!
Dar… il traim oare ?
Pana aici, nimic nou. “Da… asta o stiu… o stim cu totii… si ce e cu asta…???”
O pelicula cinematografica ce surprinde excelent aceasta realitate este “Click” (2006). Un film ce nu trebuie ratat, ci vazut si revazut din timp in timp deoarece, asemenea personajului interpretat de Adam Sandler, un procent tot mai mare dintre noi ne traim viata “pe repede inainte”… Traim ca si cand viata noastra nu ne-ar mai apartine, urmand niste setari prestabilite, incapabili de a interveni in vreun fel. Liberul arbitru pare a fi anulat. Vom fi din ce in ce “mai buni ”, mai competitivi, mai aliniati unor norme.
ESTE…din pacate! Automatizarea excesiva a rutinelor noastre, extrem de eficienta in conditii de “normalitate”, poate deveni total ineficienta in situatia in care, in viata noastra se schimba datele problemei. Un input necunoscut destabilizeaza programul dupa care ne-am obisnuit sa functionam. O.K. –ce facem? Nu avem un plan B… ne simtim total vulnerabili…
Acesta este momentul in care persoana, de obicei tanara, activa, bine cotata profesional cauta un psiholog… Usor de inteles, va cauta modelul deja cunoscut : consilierul/ terapeutul eficient care, dupa o sedinta (!) va fi capabil sa identifice problema, sa ofere solutia salvatoare si sa motiveze persoana sa faca rapid schimbarea ! Adica , se cauta acel “tratament-minune” care sa ne readuca in caruselul nostru binecunoscut. De fapt asta ne dorim, sa revenim la momentul anterior, in care ne cunosteam foarte bine programul de functionare si aveam un placut sentiment de autoeficienta (sau autosuficienta?).
Aceasta sa fie insa rezolvarea problemei?
In realitate, schimbarea implica niste etape peste care nu putem trece fara a compromite interventia. Iar aceste etape depind si ele de stadiul schimbarii in care se gaseste persoana, la momentul respectiv. Astfel incat, opreste-te o clipa si citeste:
Conform Modelului Prochaska (Zimmerman si colab.2000, Tabor si Lopez,2004 – citat de paxonline.ro) persoanele care cauta ajutor psihologic se afla, de obicei, in stadiul contemplarii (exista un anumit nivel de constientizare a nevoii de schimbare dar si multa ambivalenta, nehotarare ,in ceea ce priveste balanta beneficii versus costuri).
Doar dupa identificarea barierelor si a conceptiilor gresite, persoana va fi pregatita sa experimenteze mici schimbari (dupa stabilirea unor scopuri realiste si planificarea fiecaruia in parte). Urmeaza modificarile comportamentale propriu-zise, trairea noilor stari, evaluarea lor. In functie de aceste evaluari clientii/pacientii vor continua (sau nu) mentinerea noilor achizitii. Abia acum putem aprecia daca ne dorim sa revenim in programul anterior de functionare sau realizam ca ne dorim, de fapt, ceva la fel de eficient insa mai relaxat, mai lejer, in care sa ne si bucuram in timp ce facem lucruri…
Adica, recuperarea dupa o intindere musculara nu o vei face continuand sa alergi. Ai nevoie de o pauza. Apoi , dupa recuperare, vei decide daca revii la programul de pregatire fizica anterior accidentarii sau alegi sa experimentezi un altul, mai potrivit nevoilor tale.
Similar, reducerea nivelului de stres (sau anxietate ) o poti face doar luand o pauza, distantandu-te usor de problema ta, analizand-o “la rece”, abia apoi luand decizii pentru viitor.
Stiu, pauza nu prea isi are locul in ritmul tau de viata ! Pare incongruenta cu modelul tau de succes… Pare prea… retro? Nepotrivita stilului de viata contemporan?
Pauza o reprezinta psihoterapia.
Este o.k. sa cautam informatii relevante pentru situatia in care ne aflam insa, doar informatiile, nu vor produce o schimbare semnificativa. Avem nevoie sa traim altceva! Psihoterapia este mai ales despre a simti! Si asta cere timp… pe care, stiu, nu il prea ai… Doar ca, paradoxal, acordand timp psihoterapiei, vei castiga de fapt timp pentru viata ta viitoare…
Nu esti convins ? Nu iti cerem asta. Cauta un psiholog cu care sa rezonezi emotional, ai incredere si lasa lucrurile sa decurga de la sine…
Asculta o melodie superba “Breathe” -Jonny Diaz(inclusa si in materialele pe care le utilizam in psihoterapia online a anxietatii) . Urmareste cu atentie versurile (mai jos ai cateva dintre ele ):
“So much to do in so little time, it is a crazy life
It is ready, set, go it is another wild day
When the stress is on the rise in my heart I feel you say just
Breath, just breath (…) all you really nead is to just breath…”
[ “Atat de multe de facut in atat de putin timp, este o viata nebuna/ E deja stabilit, du-te, este o alta zi salbatica/ Cand stresul este maxim, in inima mea simt ca tu sa spui/ Respira, doar respira (…) tot ce ai nevoie cu adevarat este doar sa respiri…”]
Ce zici , suntem sau nu prizonierii timpului ?
Sau e, mai degraba, o chestiune de alegere?
In momentul in care ai impresia ca viata ta o ia la fuga, poti fugi dupa ea, zi dupa zi, an dupa an, o viata… sau, ia-ti o pauza. Este putin probabil sa iei decizii corecte atunci cand esti coplesit de incordare si teama deoarece nu poti privi obiectiv situatia.
Vrei sa fotografiezi orasul? De pe soseaua principala, cea dintre casa si serviciu, poti obtine maxim cateva cadre interesante. Poti urca insa in cea mai inalta cladire, daca se poate, undeva la periferie. De acolo vei putea surprinde ansamblul.
Priveste-ti viata ,trecutul si mai ales prezentul, cu obiectivitate, distantandu-te , pentru un moment, de ele. Vei vedea o alta perspectiva. Apoi vei putea decide in cunostinta de cauza. Daca vrei sa te insotesc in aceasta calatorie, discret, scrie-mi.
Add Comment