Involuntar și inconștient suntem mai binevoitori față de oamenii cu care ne asemănăm. Fie că asemănarea constă în trăsături fizice, în caracteristici temperamentale, în gândire sau comportament pe acești oameni îi putem înțelege mai ușor. Ne identificăm cu acea persoană: ea ne confirmă propriile noastre trăsături. Adică, arătăm la fel, ne îmbrăcam la fel, gândim la fel, vorbim la fel, avem aceleași gusturi, frecventam aceleași cercuri – o permanentă autoconfirmare. Deci ea, persoana analizată, este O.K. pentru ca și noi, cei care îi semănăm să fim O.K.!
Ne face bine, ne simțim mai bine. Starea de bine o asociem, la fel de inconștient, cu persoana în cauză. El sau ea va deveni mai apropiată nouă, psihologic vorbind și, de ce nu, o vom accepta mult mai ușor în cercul nostru de apropiați. Este bine cunoscut faptul că vom accepta mai bine o persoană care ne seamănă chiar și atunci când aceasta face o greșeală. Îi vom trece cu vederea chiar și greșelile, cu oarecare lejeritate… în fond am mai făcut și noi asta…nu? Dacă am penaliza-o pe ea ar însemna că ne chemăm la raport pe noi înșine, așa-i …? Hmmm… și asta nu este întotdeauna confortabil…
Haideți să vedem acum ce se întâmplă în mintea noastră atunci când ne trezim în preajma unei persoane care are ceva diferit… negativ sau pozitiv, nu contează… dar este ALTFEL!
Arată diferit – este prea slabă sau prea grasă, prea înaltă sau prea scundă, cu un handicap fizic sau psihic, cu altă culoare a pielii sau orice altă caracteristică ar diferenția-o în cadrul unui grup. În mod firesc, sistemul nostru cognitiv va intra în acțiune pentru a procesa informațiile, pe scurt: analiză, comparație, sinteză – concluzie…” Este altfel decât mine!” Cu cât noi înșine suntem într-o competiție continuă cu ceilalți pentru a ne confirma statutul, valoarea, cu atât această concluzie ne va pune în fața unei decizii:
• ori el este mai frumos/bun/valoros decât mine
• ori eu sunt mai frumos/bun/valoros decât el
Care credeți că va fi răspunsul? În mod sigur eu trebuie să fiu în avantaj, altfel ce se va întâmpla cu stima mea de sine? Nu am de ales, trebuie neapărat ca eu să câștig acest meci!
În multe situații nu avem nici măcar aceată opțiune deoarece societatea a avut grijă să ne stabilească, cu mare precizie, standardul pentru fiecare caracteristică personală: știm exact ce dimensiuni trebuie să aibă corpul nostru, cum trebuie să gândim pentru a fi cool, ce îmbrăcam pentru fiecare eveniment- cu lux de amănunte, ce spunem (și mai ales cât avem voie să spunem!) și cum se cade să ne purtăm.
De aici și până fenomenul cunoscut astăzi sub numele de bullying mai este doar un pas.
Am formulat concluzia: eu sunt O.K.( și cei asemenea mie ), tu nu ești O.K.(și cei care îți seamănă).
Pe această convingere, odată formată, se vor baza o mulțime de atribuiri viitoare, atitudini și comportamente față de acea persoană devenită rapid și irevocabil „persona non grată”.
De la simple tachinări până la umilință, de la un gest nepotrivit până la agresiunea fizică.
Fenomenul bullying nu este creația acestor ani. El a existat dintotdeauna doar că „trebuia să poarte un nume”, cum ar fi spus Marin Sorescu. Din păcate, el este întâlnit atât în mediile cu nivel educațional redus cât și în cele cu pretenții. Nivelul intelectual sau chiar cel educațional-instituționalizat nu reduc în mod necesar agresiunea psihologică. Anumite suferințe psihologice (stări de frustrare, o stimă de sine scăzută) sau un sistem de valori incert contribuie mai degrabă la perpetuarea acestui fenomen.
Copiii sunt cei mai expuși în acest sens deoarece aceste agresiuni, văzute altădată ca și nesemnificative, pot lăsa traume emoționale pentru tot restul vieții, pot schimba destine, pot curma visuri.
Iar părinții nu sunt nici ei pregătiți pentru a face față fenomenului. Mulți dintre ei au tendința de a-și acuza copilul deoarece acesta nu reușește să se încadreze în grupul majoritar. Copilul va suferi astfel de două ori: supus umilinței colegilor și apoi învinovățit de părinte pentru „slăbiciunea” lui. Mulți dintre profesori rămân și ei indiferenți sau incapabili de a lua atitudine, întărind convingerea părintelui că de fapt copilul „are o problemă”. Pentru că, a fi un pic diferit, devine un motiv de acuzație. În loc să spunem STOP ! agresiunii, noi o legitimăm. Iar cel agresat este abandonat. El rămâne tot mai singur, nesigur de sine iar performanța lui școlară evident va scădea semnificativ. Deciziile lui viitoare vor fi luate în funcție de oamenii pe care îi va întâlni, făcând tot posibilul să evite situațiile traumatizante emoțional și nu (așa cum ar fi normal) în funcție de abilitățile și dorințele lui.
Din fericire, se pare că a venit vremea să punem capăt acestor situații, cel puțin la nivel formal- instituțional. Cu timpul, prin campanii de informare corect conduse, societatea va deveni poate mai conștientă de răul, uneori iremediabil, făcut, și vom înțelege că a fi diferiți nu înseamnă a fi mai răi sau mai buni decât ceilalți. Doar diferiți… și, haideți să ne gândim: aceste diferențe sunt totuși foarte mici în comparație cu ceea ce ne unește.
Prin urmare, susținem inițiativa legislativă prin care:
Violență, care se poate manifesta fie fizic, prin comportamente repetate de lovire, piedici, îmbrânceli, plesnit sau alte forme asemenea, fie verbal, prin porecle, insulte, tachinări, intimidări, umiliri, va fi interzisă prin lege și se vor lua măsuri ca aceasta să fie combătută în toate ciclurile educaționale: primare, gimnaziale și/sau liceale.
„Violența psihologică – bullying este acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într -un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, în mod constant și repetat, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenență la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul său orientarea sexuală, caracteristicile persoane, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale”.
(proiectul de lege privind modificarea Legii educației naționale nr. 1 / 2011 –adoptat de Senatul României – la finalul anului 2018 , urmând a fi promulgată de Președinte pentru a deveni apoi act oficial)
Add Comment